Guvernul Mureșan, aproape sigur că pică miercuri: cum a ajuns scandalul ambasadoarei americane să schimbe calculele politice din România
Parlamentul votează miercuri Guvernul Mureșan - iar toate semnele arată că propunerea va pica. PSD a anunțat că nu votează, plângerile penale pentru trădare circulă deja, iar scandalul ambasadoarei americane la Atena a transformat o criză politică internă într-o dispută cu ecouri internaționale. Analistul Emanuel Cernat explică pentru „one outlet" de ce acest scenariu e periculos: când politicienii amestecă lupta de partid cu relația strategică dintre România și SUA, toată lumea are de pierdut. În urmarea dezvăluirilor apărute în one outlet, potrivit cărora ambasadoarea Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat la o cină privată de la Atena că Washingtonul poate contribui la schimbarea guvernelor din regiune, inclusiv a celui condus de Ilie Bolojan au urmat de o serie de reacții politice în România, între care o plângere penală pentru trădare depusă de un deputat USR împotriva liderului PSD Sorin Grindeanu, a fostului ministru al Energiei Bogdan Ivan și a liderului AUR George Simion. În același timp, premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat că votul de învestire al guvernului său, programat miercuri, reprezintă „cea mai bună ocazie pentru PSD să demonstreze că nu a fost motivat de interese străine”.
