Parchetul European investighează fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene comise în România
Valoarea totală a prejudiciilor investigate în 2025 de anchetatorii Parchetului European în România este de 6 miliarde de euro, unele dintre dosare vizând prejudicii mari în cazul unor fraude cu TVA, de peste 10 milioane de euro, afirmă procurorul european Cătălin Borcoman într-un interviu pentru o publicație din România. „Ca număr de dosare, 10% sunt în România, nu neapărat şi ca prejudiciu. Pentru fraudele care sunt în România, valoarea totală a prejudiciilor investigate este de 6 miliarde de euro, dar numărul de dosare este foarte ridicat”, a declarat pentru Libertatea Cătălin Borcoman, întrebat despre ultimul raport al Parchetului European, potrivit căruia fraudele estimate de investigatori sunt de 67 de miliarde de euro, iar 10% ar fi fost comise în România, citează News.
Procurorul european afirmă că în România sunt în curs de investigare dosare care au valori ridicate în cazul unor fraude cu TVA, de peste 10 milioane de euro, dar adaugă că nu poate da detalii concrete în acest stadiu al investigaţiilor. Borcoman a dezvăluit că două dosare, unul care vizează recoltarea stufului din Delta Dunării şi altul privind achiziţia de microbuze şcolare în România, din fonduri europene, sunt în curs de urmărire penală.
